luni, 15 iunie 2015

Sufleu de dovlecei cu branza


E vremea iar a  Provocării  secrete.Luna aceasta Claudia este gazda  provocării  si ea mi-a repartizat blogul Victoriei , Vicky's recipes, pe care l-am rasfoit cu interes. Am oscilat între a alege ceva dulce sau ceva sărat. Dar cum cumpărasem din piață niște dovlecei tare frumușei și fragezi, am ales să fac budinca ei de dovlecei cu brânză, pe care eu am transformat-o în sufleu, deci n-am folosit praf de copt, ingredientele sunt aceleasi doar tehnica e putin diferita.Sper să nu se supere Vicky.

 INGREDIENTE:
 -2-3 dovlecei (circa 500 g )
 -100 g brânză telemea rasă
 -3 fire de ceapă verde tocată
 -1/2 legătură de pătrunjel verde
 -1/2 legătură de mărar verde
 -4 linguri de făină
 -3 ouă
 -3 linguri de smântână
 -sare, piper după gust
 -fulgi de ardei iute după gust (opțional)
 -30 g unt
 -2-3 linguri de pesmet
 -80 g cașcaval ras

 MOD DE PREPARARE:
 1.Tocați ceapa verde, mărarul, pătrunjelul, radeți dovleceii pe răzătoarea mare, radeți brânza și cașcavalul.
 2.Pregătiți vasele sau vasul termorezistent în care veți coace sufleul. Eu am folosit 6 forme de 250 ml, dar puteți folosi orice vas termorezistaent.Ungeți cu unt vasele sau vasul și pudrați-le cu pesmet.
 3.Bateți albușurile celor 3 ouă împreună cu un vârf de cuțit de sare, spumă tare

  4.Amestecați făina cu smântâna și cele 3 gălbenușuri, adăugați dovleceii rași, ceapa, verdețurile,La sfârșit încorporați brânza și 50 g de cașcaval ras. Adăugați albușurile bătute spumă, în 3 tranșe, amestecând ușor cu o spatulă sau lingură de lemn, cu mișcări de sus în jos.

 
 5.Turnați amestecul obținut în vasele sau vasul de copt, presărați cu cașcavalul rămas și coaceți în cuptorul încins la 190*C, timp de aproximativ 50 de minute, sau până ce sufleul este frumos rumenit deasupra și trece proba scobitorii ( o scobitoare înfiptă în sufleu trebuie să fie curată când o scoateți).Cu 5 minute înainte de a fi gata, mai puteți adăuga cașcaval ras deasupra.
 6.Serviți cald ca aperitiv, mâncare de sine stătătoare sau chiar ca și garnitură.Se poate mânca și rece , dar pe măsură ce se răcește, se lasă puțin.


 Poftă bună !

6 comentarii:

  1. Interesant! Mi-ai dat o idee foarte buna, Geta cu alegerea ta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Elena, noua ne place tare sufleul de dovlecei , asa ca de cum apar dovleceii romanesti, mereu il fac, de cele mai multe ori il folosesc ca si garnitura.

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Cum i-am spus si Elenei, imi plac sufleurile de legume, dar asta e preferatul meu

      Ștergere
  3. L-am pregatit deja de 2 ori,a 2-a oara am dublat cantitatile.Multumesc pentru reteta.
    Olivia

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Olivia imi cer scuze ca raspund cu intarziere dar am avut o luna nebuna, nebuna ! Nu pot sa spun decat ca ma bucur ca v-a placut.Eu si ai mei suntem fani declarati

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...